A Murit Primul Președinte Al Republicii Moldova

Doliu în Republica Moldova. Primul președinte al țării, Mircea Snegur, a încetat din viață la vârsta de 83 de ani.

Mircea Snegur a murit. Anunțul a fost făcut de Constantin Tampiza, fost ministru al Economie.

”E trist, fraților, e trist… La 13 septembrie,la ora 23-30 Președintele Republicii Moldova Mircea Snegur a cedat în lupta cu boala incurabilă. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească lăngă cei drepți. Condoleanțe familiei îndurerate”, a scris Constantin Tampiza, pe Facebook.

Mircea Snegur s-a născut la 17 ianuarie 1940 în satul Trifăneşti, judeţul Soroca. În anul 1956 a absolvit Şcoala Medie din satul Frumuşica, raionul Floreşti. Studiile superioare şi le-a făcut la Institutul Agricol din Chişinău, pe care l-a absolvit în 1961.

De specialitate a fost agronom-savant, are titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe agricole, scrie unimedia.info.

După absolvirea Institutului Agricol din Chișinău în 1961, Mircea Snegur și-a dedicat viața profesiei de agronom-savant. Ulterior, și-a obținut titlul științific de doctor în științe agricole.

Angajat în diverse funcții de conducere în domeniul agricol, Snegur s-a remarcat prin devotamentul său față de dezvoltarea Moldovei. În timpul mandatului său ca primul președinte al Republicii Moldova, între 1990 și 1997, a jucat un rol semnificativ în formarea statului și consolidarea independenței.

Moartea sa reprezintă o pierdere tragică pentru întreaga națiune moldovenească.

Moartea lui Mircea Snegur lasă un gol profund în inima Republicii Moldova. Primul președinte al țării a dedicat întreaga sa viață dezvoltării agricole și independenței naționale.

Cu devotamentul său, Snegur a contribuit la formarea statului moldovenesc și consolidarea independenței în timpul mandatului său. Pierderea sa este resimțită puternic în întreaga națiune.

Previziunile astrelor pentru Călin Georgescu. Dezvăluiri despre astrograma candidatului independent

Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale din România, a fost subiectul unor analize astrologice profunde realizate de unii dintre cei mai cunoscuți astrologi din țară.

În urma acestor studii, au apărut previziuni îngrijorătoare despre viitorul său politic, dar și despre personalitatea sa. Astrograma sa a fost analizată de Gabriela Dima, cunoscută sub numele de Minerva, dar și de alți astrologi renumiți precum Cristina Demetrescu și Carmen Harra, fiecare având o viziune proprie asupra evenimentelor care ar putea urma.

Astrograma lui Călin Georgescu

Gabriela Dima, cunoscută pentru cariera sa impresionantă în astrologia românească, a realizat un horoscop detaliat pentru Călin Georgescu. În cadrul unui interviu, Minerva a dezvăluit că analiza sa a fost una destul de îngrijorătoare, iar anumite poziții planetare au anticipat o pierdere importantă pentru Georgescu. Aceste prognoze s-au concretizat atunci când, la scurt timp după analiza astrologică, Curtea Constituțională a invalidat rezultatele turului întâi al alegerilor din 2024.

„Cea mai tare chestie am avut-o pe harta domnului Călin Georgescu, când am văzut o poziție a lui Uranus. Îi trece ceva pe sub nas, scapă ceva așa… Și după ce am spus chestia asta Cameliei Pătrașcanu, s-a anulat turul întâi de alegeri. Zic, mai, e ceva ce i-a scăpat pe sub nas”, a spus Minerva.

Minerva a subliniat și un alt detaliu semnificativ din astrograma lui Georgescu, referindu-se la poziția lui Saturn în Vărsător, care sugerează o „latură dictatorială” destul de pronunțată a candidatului. „Singurul lucru care m-a pus un pic pe gânduri a fost Saturnul acela din Vărsător care arată o latură dictatorială destul de pronunțată”, a adăugat astrologul, potrivit noutati.info.

Deși aceste previziuni pot părea alarmante, Minerva nu s-a limitat doar la analiza astrologică a lui Georgescu. Ea a vorbit și despre alte personalități influente din România, printre care guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Descriind personalitatea acestuia, Minerva a lăudat abilitatea sa de a conduce și a evitat să dezvăluie prea multe detalii despre astrograma lui, subliniind că rolul său în menținerea stabilității economice a României este esențial.

Previziunile altor astrologi despre Călin Georgescu

Alți astrologi, precum Cristina Demetrescu și Carmen Harra, au adus și ele perspective interesante asupra viitorului lui Călin Georgescu. Cristina Demetrescu, cunoscută pentru analiza sa detaliată a influenței planetelor asupra politicii, a vorbit despre intrarea lui Pluton în Vărsător și despre efectele acestei mișcări asupra jocului politic.

„Romania e o țară Vărsător, iar acestea sunt primele efecte ale lui Pluton într-o zodie ce guvernează deopotrivă imprevizibilul și tehnologia. Luni la Pro TV precizam că lupta oamenilor cu roboții intră în ring, odată cu intrarea lui Pluton în Vărsător. Și cu toate astea, statul român paralel ar fi trebuit să prevadă fenomenul”, a scris Demetrescu pe Facebook, sugerând că schimbările aduse de tehnologie vor influența profund alegerile politice.

În schimb, Carmen Harra a fost mai rezervată, dar a emis o prognoză mai personală legată de Călin Georgescu. Aceasta a explicat că, în ciuda unui an 2024 destul de reușit pentru el, Georgescu va întâmpina dificultăți începând cu martie 2025, perioadă în care ar putea trece printr-o „cădere” semnificativă, care ar afecta grav poziția sa socială.

„Eu am mai precizat și înainte cu câteva luni, că alegerile din România vor fi marcate de răsturnări de situație, că va exista o candidată blondă și că va apărea un candidat-surpriză. După ce toți ceilalți candidați s-au zbătut, iată că vine cineva la care nimeni nu se aștepta”, a mai spus Harra.

Bancul de weekend: ”Doamna, dvs stiti sa faceti dragoste”

Un tip suna la usa unui apartament. Apare o doamna sexy.

– Doamna, dumneata stiti sa faceti dragoste?

Tipa ii trinteste usa in fata. A doua zi, tipul suna iar la usa.

Femeia, stiindu-si sotul dupa usa, raspunde cu curaj:
– Da, domnule, stiu sa fac dragoste!

– Atunci ar fi cazul sa mai faci si cu barbatu-tau din cand in cand, ca s-o mai lase in pace pe nevasta-mea…

Alte bancuri amuzante

Un barbat ajunge acasă si este întrebat de soție…

– Dragule, nu crezi că în ultima perioadă ai început să mă neglijezi?
– Cum așa? Facem dragoste de cinci ori pe săptămână, îți spun că te iubesc pe fiecare dimineață, când plec și când vin te sărut și îți spun că ești cea mai frumoasă… Ce vrei mai mult de atât?

– Măi barbate, ai dreptate dar știi… o femeie are nevoie și de alte atenții! A trecut mai mult de două luni de când nu mi-ai mai adus o floare!

Barbatul oftează și spune:

– Știu dragă, dar ce vină am eu că au pus pază la cimitir?

Un tip merge in vizita la logodnica

Un tip merge in vizita la,logodnica acasa sa cunoasca parintii..
Fata ,sta la tara.Baiatul este nevoit sa ramana peste noapte la fata,pierzand orice mijloc de transport..
Parinti fetei sunt de acord,iar mama acesteia le face patul si le spune:
– Tu vei dormi cu Ancuta.
Baiatul:
-Cum???? cu fata dumneavoastra???
Mama:
-Da ,ce te miri asa? Mama le pune la mijloc intre ei,doua perne,una la cap,una la picioare.
A doua zi acestia se trezesc,fata este nevoita sa il conduca pe baiat la gara.
In drum spre gara fata vede o gradina de trandafiri si spune:

– Vaiiii ce frumosi sunt,cat imi doresc unul..
Baiatul,mandru nevuie mare intreaba:
-Vrei sa sar gardul si sa iti aduc un trandafir???
Fata:
– Pfffff…tu nu nu ai fost in stare sa sari doua perne,apoi sa sari un gard:))

Soțul meu a insistat să rămân acasă în timp ce el mergea singur la o gală

Soțul meu mi-a spus să rămân acasă în timp ce el mergea singur la o gală prestigiosă. În acea seară, pe măsură ce el urca pe scenă, pregătit pentru prezentarea care urma să-i definească cariera, eu am pășit alături de CEO-ul său. Și când ecranul s-a aprins, nu era munca lui aflată pe display. Era trădarea lui.

Ar fi trebuit să văd semnalele de alarmă mai devreme. Privind în urmă, ele erau pretutindeni – țesute în țesătura căsniciei noastre ca niște fire invizibile, neobservate până când lumina le-a lovit exact cum trebuie.

Eu și Ryan ne-am cunoscut la universitate. Era fermecător, dar din punct de vedere academic… ei bine, să zicem că nu ar fi absolvit fără mine. Eu eram cea care îi corecta lucrările, îi explicam concepte de marketing și, uneori, făceam temele în locul lui. Îmi spuneam că nu contează. Eram o echipă.

Ne-am căsătorit la 27 de ani, am avut doi copii minunați și am renunțat la cariera mea pentru a-i crește. Jobul lui Ryan în marketing îl ținea ocupat, și având experiență în domeniu, îl ajutam ori de câte ori avea nevoie.

Scriam rapoarte, pregăteam prezentări și chiar gândeam strategii de campanii. Îmi mulțumea cu un sărut rapid și un „Ești minunată, iubito” înainte să plece grăbit la muncă.

La început, eram entuziasmată să cunosc colegii lui. Întrebam despre evenimentele de la birou și sugeram să mergem împreună. Dar de fiecare dată, Ryan avea o scuză. „Este doar un eveniment plictisitor de networking” sau „Meriti o pauză, iubito. Rămâi acasă, relaxează-te cu copiii.” La început, părea că vrea să mă protejeze de stresul inutil.

Până în acea după-amiază de duminică în parc…

Mă uitam la copiii noștri cum se alergau prin iarbă când o femeie sofisticată s-a apropiat. Tocurile ei de designer s-au afundat ușor în pământ în timp ce îmi zâmbea cald.

„Trebuie să fii sora lui Ryan”, a spus ea, oferindu-mi o mână.

Am clipeit, surprinsă. „Scuzați-mă?”

„Ah! Îmi cer scuze.” Râse ușor. „Sunt Evelyn, CEO-ul companiei unde lucrează fratele tău. Este unul dintre cei mai buni marketeri ai noștri! Vorbește atât de frumos despre tine și despre nepoții tăi.”

Lumea părea să se învârtă.

„Nepoții mei?” am repetat, vocea mea sunând incredibil de calmă.

„Da, mereu vorbește despre cât de mult îți place să îi ții pe ei.”

Am simțit cum inima îmi bate puternic în piept, dar am forțat un zâmbet. „Este… interesant.”

Probabil că Evelyn a observat ceva în expresia mea pentru că și-a înclinat capul. „Este totul în regulă?”

Am respirat adânc. „Evelyn, trebuie să îți arăt ceva.”Am scos telefonul și am derulat până am găsit o fotografie din ziua nunții noastre. Apoi alta, în care Ryan ținea în brațe pe fiul nostru nou-născut. Apoi încă una, cu familia noastră întreagă, toți patru, zâmbind la cameră.

I-am întors ecranul spre ea. „Ryan nu este fratele meu. Este soțul meu. Și aceștia nu sunt nepoții mei. Sunt copiii noștri.”

Tăcerea s-a întins între noi.

Zâmbetul Evelyni a dispărut. S-a uitat la fotografii, apoi la mine, iar expresia ei s-a schimbat de la confuzie la altceva. Înțelegere. Șoc.

„Destiny,” a spus încet, cu grijă. „Cum ar putea să se întâmple o asemenea greșeală?”

Expresia Evelyni s-a înnegrit, buzele ei presându-se într-o linie subțire. „Ne-a spus că este singur.”

Cuvintele m-au lovit ca o lovitură în stomac. Abia puteam să respir.

„Singur?” am șoptit. „El… a spus asta?”

Evelyn a dat din cap încet, privirea ei plină de milă și furie. „Niciodată nu a menționat o soție. Sau copii. Tot timpul am presupus că era doar… concentrat pe cariera lui.”

Un râs amar mi-a sfâșiat gâtul. „Cariera lui?” M-am șters la ochi, mâinile tremurând. „Eu i-am construit cariera! L-am ajutat cu fiecare proiect! Și m-a șters din viața lui.”

Ochii Evelyni au sclipit. „Destiny, vino cu mine. Hai să vorbim.”

Am ezitat. Copiii mei s-au apropiat de mine, râsul lor tăind prin gândurile mele tulburate. Nu puteam să mă prăbușesc. Nu acum.

Evelyn a observat ezitarea mea și s-a înmuiat. „Putem să-i ducem undeva în siguranță. Este un café aproape.”

Am dat din cap, înghițind nodul din gât.

La café, copiii mei ronțăiau brioșe, iar Evelyn și cu mine am stat într-un colț liniștit. Am lăsat totul să iasă în timp ce savuram cafeaua fierbinte.

„Eram strategist de marketing înainte să am copii”, am început, degetele încolăcindu-se în jurul cănii. „Mi-am lăsat jobul pentru a fi mamă cu normă întreagă, dar tot iubesc munca asta. Așa că, atunci când Ryan a avut nevoie de ajutor, i l-am dat. Am scris rapoarte, am dezvoltat campanii, am creat prezentări. Nu m-am gândit de două ori – am crezut că suntem o echipă.”

Evelyn m-a ascultat, expresia ei imposibil de citit.

„Și apoi au venit promovările”, am continuat, vocea mea tremurând. „De fiecare dată când el primea recunoaștere, îmi spuneam că este succesul nostru. Că într-o zi o să mă prezinte colegilor lui, că îmi va recunoaște munca.” Am lăsat un oftat adânc. „Dar nu a făcut-o niciodată. A luat tot ce am creat eu și a făcut din asta al lui.”

Tăcerea s-a întins între noi înainte ca Evelyn să vorbească în cele din urmă.

„Ai vreo strategie de-astea la tine?”

Am ridicat sprâncenele. „Ce?”

Ea s-a aplecat înainte, ochii îi străluceau. „Dovezi, Destiny. Ai dovezi?”

Am privit-o, inima bătându-mi cu putere.

Da. Aveam.

În acea noapte, în timp ce copiii dormeau, am stat pe podeaua din sufragerie, înconjurată de hârtii, dosare și laptopul meu.

Fiecare campanie. Fiecare raport. Fiecare idee.

Toate erau ale mele.

Și știam exact ce urma să fac cu ele.

Luni dimineață, am pășit în biroul Evelyni, inima bătându-mi în piept. O parte din mine nu putea încă să creadă că făceam asta. Dar în momentul în care am pus lucrările mele în fața ei – rapoarte, campanii, strategii – toate îndoielile s-au risipit.

Evelyn a răsfoit documentele, sprâncenele ridicându-se cu fiecare pagină. „Destiny… asta e incredibil.” S-a uitat la mine, ochii ei ascuțiți. „Ești talentată. Foarte talentată. Ryan a trecut asta drept munca lui?”

Am dat din cap.

Ea a oftat, dând din cap. „Incredibil. Meriți recunoaștere, Destiny. Și cred că știu exact cum să ți-o ofer.”

M-am aplecat, curiozitatea crescând. „Cum?”

Un zâmbet lent, știutor, i-a apărut pe față. „Ai vrea să fii invitată specială la gala noastră?”

M-am încordat. „Gala? Adică la cea la care Ryan…”

„Da,” m-a întrerupt ea. „Am o propunere. Nu doar că vom dezvălui adevărul, dar vreau să prezinți tu asta.”

Pentru o clipă, nu am putut să respir.

Apoi, am zâmbit. „Haide să o facem.”

În seara galei, stăteam în spatele scenei, pulsul bătându-mi cu putere. Aerul vibra de entuziasm, pe măsură ce liderii din industrie, executivii și angajații umpleau sala. Am tras cu ochiul de după perdea și l-am văzut pe Ryan la masa din față, arătând impecabil în costumul său croit pe comandă. Complet neavizat.

A pășit pe scenă, zâmbind cu încredere în timp ce se pregătea pentru momentul său important.

„Bună seara tuturor,” a început Ryan, apucând microfonul. „În seara aceasta, sunt mândru să prezint—”

Ecranul imens din spatele lui s-a stins.

Ryan s-a oprit, frunzărind. Nu trebuia să se întâmple asta.

Publicul a gâfâit.

În locul prezentării sale rafinate de marketing, au început să apară imagini—ziua nunții noastre, eu în rochia albă, Ryan sărutându-mă. Poze cu familia noastră, vacanțe și copiii noștri râzând în brațele lui.

Fața lui Ryan și-a pierdut culoarea. „Este o farsă,” a balbăit el, vocea îi tremura. „Sora mea—îi place să facă glume.”

Murmurele s-au răspândit prin mulțime. Confuzie. Suspiciune.

Apoi, Evelyn a pășit pe scenă, tocurile ei lovind podeaua cu hotărâre.

„Nu este o farsă, Ryan,” a spus ea calm, gesticulând spre ecran. „Este doar o introducere pentru cea mai nouă angajată a noastră—o specialistă de marketing extrem de calificată.”

S-a întors către public, zâmbind.

„Dragi colegi, vă rog să o salutați pe Destiny. Ea este soția lui Ryan.”

Sala a căzut în tăcere.

Apoi, au început șoaptele.

Am pășit alături de Evelyn, în timp ce șoaptele din sală creșteau în intensitate, dar concentrarea mea era fixată pe o singură persoană.

Ryan.

Stătea înghețat, fața palidă sub lumina puternică a scenei. Maxilarul i se strângea, ochii fugiți între mine, Evelyn și pozele incriminatoare care încă erau afișate pe ecranul imens.

Am respirat adânc, mâinile îmi erau stabile chiar și când inima îmi bătea cu putere. „Ryan, este ceva ce vrei să spui fie mie, fie colegilor tăi?”

Sala a căzut într-o tăcere apăsătoare. Fiecare pereche de ochi din public era fixată asupra lui.

Gâtul lui Ryan s-a ridicat în timp ce înghițea. Și apoi, în loc de o scuză, în loc de o tentativă de justificare, a râs cu dispreț. „Ce încerci să obții?”

„Adevărul!” am răspuns eu cu îndrăzneală.

Pentru prima dată, am văzut ceva care s-a crăpat în expresia lui. Nu regret. Nu vinovăție. Ci frică.

Și apoi, fără un alt cuvânt, Ryan s-a întors pe călcâie și a plecat.

Un murmur uimit a răsunat prin mulțime. Nu se lupta. Nu încerca nici măcar să se apere.

Am inhalat adânc, forțându-mă să rămân calmă, chiar dacă vocea îmi tremura ușor. „Și acum,” am spus, întorcându-mă către public, „permiteți-mi să vă arăt toată munca pe care am făcut-o în toți acești ani.”

Cu un clic, adevărata mea prezentare a preluat controlul asupra ecranului. Am ghidat publicul prin campaniile de marketing, strategiile pe care le-am construit și rapoartele care l-au adus pe Ryan laude.

Când am terminat, Ryan dispăruse.

A doua zi dimineață, și jobul lui dispăruse.

Și în locul lui? Eu.

Evelyn s-a apropiat de mine după prezentare, oferindu-mi un contract. „Bine ai venit în echipă, Destiny. Ai meritat-o.”

Am apucat stiloul, am expirat și am semnat.

Apoi, am zâmbit. „În sfârșit, am făcut-o.”

Ani de zile am crezut că am un aliat puternic lângă mine. Cineva care mă prețuia, care îmi vedea valoarea.

Dar Ryan nu era un aliat. Era un parazit, hrănindu-se din talentul meu pentru propriul său succes.

M-am trezit și am găsit pătuțul fiicei mele adoptive gol.

Inima lui Claire deja se frângea: fiul ei, Ethan, refuza să accepte pe noua sa soră adoptivă, Lily. Mânia lui creștea tot mai mult, până într-o seară, când a strigat: „Nu mă iubești! Du-o înapoi!” Dar adevăratul coșmar a început a doua zi dimineață, când Claire s-a trezit și a găsit pătuțul lui Lily gol…

Inima îmi bătea cu putere în piept, iar panică îmi inunda venele pe măsură ce alergam dintr-o cameră în alta.

„Ethan!” am strigat. „Ethan?”
Mers pe jos și încă în pijamale, am scanat casa pentru orice semn al copiilor mei, dar ei nu erau acasă. Murmuream rugăciuni în timp ce îmi puneam pantofii pentru a-i căuta pe străzi.

Într-un fel sau altul, trebuia să-i găsesc și să fac corect totul!

Am luat cheile de la mașină și am alergat spre ușa din față.

Evenimentele care au dus la acest moment începuseră cu luni în urmă. De la început, fiul meu era complet împotriva ideii de a adopta un copil.

Ethan ne spunea din nou și din nou că nu credea că îl vom mai iubi la fel dacă vom aduce un alt copil în casa noastră. Dar eu și soțul meu ne doream cu adevărat o fetiță. Din păcate, nu mai puteam avea copii, așa că adopția era singura noastră opțiune.

Îmi amintesc prima dată când am adus acest subiect în discuție, punându-l pe Ethan să stea în sufrageria noastră.

Lumina soarelui de după-amiază pătrundea prin feronerie, prin feroneria geamurilor, făcând ca praful din aer să strălucească. Totul părea liniștit, chiar și pașnic, până când am împărtășit planurile noastre.

„Ne gândim să adoptăm o fetiță,” a spus Mark cu blândețe, punându-și mâna pe genunchiul meu. „Ce părere ai despre a avea o soră?”

Culoarea a dispărut de pe fața lui Ethan.

„Nu,” a spus el, vocea lui aproape șoptită. Apoi, mai tare: „Nu! Nu aveți voie!”

„Iubire,” am început eu, întinzându-mă să-l ating, dar el s-a retras ca și cum atingerea mea l-ar fi ars.

„Nu mă vei mai iubi la fel. Știu că nu mă vei iubi!” Cuvintele lui ieșeau rapid, cu lacrimi în ochi. „Te rog să nu faci asta. Te rog!”

În săptămânile care au urmat, Ethan a adus subiectul constant. La micul dejun: „De ce aveți nevoie de încă un copil?” În timp ce mergeam cu mașina: „Nu vreau o soră.” Înainte de culcare: „Te rog, schimbă-ți părerea.”

Am încercat să-l liniștim, sperând că se va calma.

Mark petrecea mai mult timp jucând baschet cu el în curte. Eu îl duceam la înghețată după școală, doar noi doi, încercând să-i arătăm că iubirea noastră nu va pleca nicăieri.

Nu părea să ajute nimic, dar eu și Mark ne gândeam că lucrurile se vor îmbunătăți după adopție, odată ce Ethan ar avea șansa să vadă cât de bine va fi pentru familia noastră. Avea 12 ani și, cu siguranță, era suficient de matur pentru a se adapta la această schimbare.

În cele din urmă, am adoptat o fetiță de doi ani, și eram în al nouălea cer. Momentul în care am ținut-o pe Lily în brațe, cu buclele ei sălbatice și ochii mari și căprui, am știut că ea era menită să fie a noastră.

Mark a simțit același lucru — puteam să-l văd în felul în care întreaga lui față s-a înmuiat atunci când Lily s-a întins spre el.

Dar fiul meu? Era furios. Refuza să o accepte și era supărat pe noi tot timpul.

Băiatul fericit care obișnuia să umple casa noastră cu râsete s-a transformat într-o umbră, dispărând de fiecare dată când Lily intra într-o cameră.

Nu o privea, nu-i recunoștea prezența. Era ca și cum ea ar fi fost invizibilă pentru el, dar furia lui față de noi era imposibil de ratat.

„Ethan,” a încercat Mark într-o seară, „ea este doar un bebeluș. Are nevoie de ajutorul nostru ca să crească puternică și fericită, la fel cum ai avut și tu.”

„Nu-mi pasă,” a mormăit Ethan, înfingându-și furculița în mâncare. „Nu e sora mea. Nu va fi niciodată sora mea.”

Tensiunea din casa noastră creștea cu fiecare zi care trecea.

Lily se apropia de Ethan, fascinată de fratele ei mai mare, dar el pur și simplu pleca, lăsând-o în picioare, cu brațele întinse.

De fiecare dată când se întâmpla asta, simțeam că cineva îmi strângea inima.

Într-o după-amiază în special grea, l-am găsit pe Ethan stând singur în curte, aruncând pietricele în gard. M-am așezat lângă el, destul de aproape pentru a-i arăta că îmi pasă, dar destul de departe pentru a-i oferi spațiu.

„Vrei să vorbim despre asta?” am întrebat ușor.

„Nu e nimic de spus.” Vocea lui era plată, dar puteam auzi durerea din ea.

„Cred că e. Abia ai vorbit cu vreunul dintre noi de când a venit Lily acasă.”

„Oricum sunteți tot timpul cu ea,” a scuipat el. „Probabil că nici nu ați observat.”

Am încercat să-i explic, să-l fac să înțeleagă. „Iubire, te iubim la fel de mult cum te-am iubit întotdeauna. Lily este foarte mică și are nevoie de ajutor suplimentar acum. Când vei fi părinte, vei înțelege.”

Atunci m-a privit direct în ochi, fața lui înroșindu-se de furie. „Nu mă mai iubești! Vreau să o duci înapoi la orfelinat!”

Asta mi-a frânt inima. Înainte să răspund, el a plecat, ușa de la ecran trântindu-se în urma lui.

M-am găsit stând acolo singură, cu lacrimi curgându-mi pe obraji, în timp ce soarele apunea în spatele copacilor.

Mark m-a găsit mai târziu în bucătărie, încă încercând să mă adun.

„Va veni el înapoi,” a șoptit el, tragându-mă aproape. „Dă-i doar timp.”

Dar cea mai grea parte a venit a doua zi dimineață, când m-am trezit și am văzut că pătuțul lui Lily era gol. O frică de care nu mă mai lovisem până atunci mi-a cuprins inima. Mi-a fost groază doar să mă gândesc la asta, dar gândurile mele au sărit imediat la Ethan.

„Te rog, nu!” am strigat în timp ce alergam spre camera lui Ethan.

Ethan dispăruse și el.

Am alergat prin casă, căutându-mi copiii, dar casa era goală. M-am îndreptat spre ușa din față pentru a căuta pe străzi, și atunci am observat că caruciorul lui Lily dispăruse și că pantofii lui Ethan lipseau din dulapul de la intrare.

Acum eram sigură: Ethan o luase pe Lily!

Am alergat afară în panică. Aerul de dimineață mă mușca de piele, dar abia am observat în timp ce alergam spre mașină.

Apoi i-am văzut. Scena șocantă din fața mea m-a oprit în loc.

Acolo era Ethan, împingând cu grijă caruciorul lui Lily pe aleea noastră. O învelise bine împotriva frigului dimineții, cu pălăria ei roz și mănuși asortate. Ea bălăia fericită, iar eu aș fi jurat că l-am văzut zâmbind la ea.

Cred că am făcut un sunet, pentru că s-a uitat sus, iar expresia lui era un amestec între jenă și mândrie.

„Mami, voiam doar să simt ce simți tu.” Și-a schimbat greutatea de pe un picior pe altul. „Și mi-a plăcut! De asemenea, am vrut să o duc la plimbare ca să nu trebuiască tu să o faci mai târziu… și apoi poate am putea juca împreună în timpul zilei.”

Nu am putut să vorbesc.

Ethan gândise totul, de la păturica ei preferată la girafa de pluș pe care o pusese lângă ea, în siguranță.

Picioarele mele m-au purtat înainte fără să gândesc conștient, și l-am îmbrățișat pe Ethan, ținându-l strâns. S-a încordat pentru un moment, înainte de a se topește în îmbrățișare. Lily a întins mânuțele ei plinuțe, dorind să fie parte din acel moment.

„Am fost atât de speriată când nu v-am găsit nici pe voi, nici pe ea.”

„Îmi pare rău, mami,” a șoptit Ethan pe umărul meu. „Am fost atât de speriat că tu și tata nu mă veți mai iubi cu Lily pe aici. Și nici nu v-a păsat când ți-am spus să nu o adoptați… M-am simțit ca și cum m-ați înlocui.”

„Niciodată!” M-am dat un pic înapoi pentru a-l privi în ochi. „Am vrut asta și pentru tine, Ethan, ca să ai un frate sau o soră. Ne-am dorit asta de ani de zile, dar… adopția a fost singura cale. O familie mai mare înseamnă că avem cu toții mai multă iubire în inimile noastre, nu mai puțină.”

A dat din cap, un mic zâmbet apăru pe buzele lui.

„E drăguță când nu plânge. Și râde la toate fețele mele ciudate.”

După acea dimineață, Ethan a devenit protectorul desemnat al lui Lily și comitetul ei de distracție.

Într-o seară, am trecut pe lângă camera lui Lily și am auzit vocea lui Ethan plutind prin ușa parțial deschisă. Era așezat în fotoliul de balans, iar Lily stătea ghemuită în poala lui, în timp ce-i citea povestea ei preferată de seară.

„Vezi dragonul ăla?” a șoptit el. „Și el era speriat, la fel ca mine. Dar apoi a învățat că a avea prieteni îl face mai puternic, nu mai slab.”

Frica care cuprinsese inima lui Ethan se transformase într-un lucru frumos. Descoperise ceea ce Mark și cu mine știam dintotdeauna: iubirea nu este o resursă limitată ce trebuie împărțită și distribuită. Ea se înmulțește, devenind mai mare și mai puternică cu fiecare persoană pe care o îmbrățișează.

Uneori, cele mai bune finaluri vin din cele mai dificile începuturi. Familia noastră nu a fost construită în mod tradițional, dar asta a făcut-o și mai specială.

Ne-am ales unii pe alții în fiecare zi, iar iubirea noastră a devenit mai puternică datorită acestui lucru.